OAMENII REHAU: Adriana Pușcașu

Cu toții avem pasiuni, visuri și povești interesante care ne definesc și, fără să ne dăm seama, ne ajută să ajungem pe drumul potrivit nouă. Pe noi, acest drum ne-a condus spre o carieră la REHAU, și ne dorim să facem cunoscută povestea noastră din spatele „scenei profesionale”. Noi suntem OAMENII REHAU și vă spunem astăzi povestea Adrianei Pușcașu, Sales Assistent REHAU Building Solutions Romania.

Adriana a știut de când era copil ce vrea să devină în viitor. În școala generală a decis că vrea să fie inginer, iar dorința i s-a îndeplinit. Primul său job a fost de inginer electrotehnist pe un șantier din Călărași, dar a încercat și alte domenii inedite - pentru o scurtă perioadă de timp a lucrat ca asistentă medicală în Germania.

De 19 ani face parte din echipa noastră și, în prezent, ocupă funcția de Sales Assistant. Alături de noi, Adriana a trăit multe momente frumoase și își amintește cu drag de un eveniment organizat la Poiana Brașov în anul 2006 care s-a finalizat cu un șir lung de întâmplări amuzante.

Pasiunea pentru cunoaștere este ceva ce o definește pe Adriana. Dacă ar putea lua cina cu o persoană faimoasă, ar vrea să fie Dalai Lama, iar dacă ar avea acces la toată cunoașterea din lume, ar crea leacul pentru cancer, pentru a nu mai vedea atât de mulă suferință în lume. Karma ei se ghidează după spusele unui cunoscut călugăr budist indian, Padmasambhava, „Dacă vrei să îți cunoști viața trecută, uită-te la condițiile vieții tale actuale. Dacă vrei să afli cum va fi viața ta viitoare, uita-te la acțiunile tale din prezent”.

Dacă Adriana ar putea schimba ceva în lume, ar desființa toate statele totalitare și ar face ca echitatea să fie definitorie pe tot globul. Este de părere că în această lume oamenii bogați devin mult prea bogați, iar în rest este foarte multă sărăcie.

Adriana că este o fire aventurieră, care iubește călătoriile. Recent, a plecat cu rulota în Grecia și urmează să vadă și ce peisaje de vis are Turcia să îi arate. Este pasionată de locurile pline de istorie, și își dorește să ajungă să vadă și țările din afara Europei. Colegii ei au declarat că în ciuda diferenței de vârstă, Adriana este un adevărat model pentru ei.

Anii de pensie ar vrea să și-i petreacă în țări diferite, să nu se plictisească  – iarna în zone tropicale precum Bora Bora sau Noua Zeelandă, iar vara undeva la răcoare, prin emisfera nordică, într-o țară precum Canada.

Chiar dacă se declară pasionată de călătorii, a spus că nicio experiență nu se compară cu aceea de a fi mama, pentru că este „o meserie” foarte intensă și nu-ți permite niciodată să te plictisești.

Mesajul Adrianei pentru colegii ei este să aibă răbdare și înțelegere cu ei însăși, căci toate au o rezolvare în final.

7A8A1256 - 1105018

ÎNTREBĂRI FULGER


Câine sau pisică? 

Ambele, dar prefer cainii.

Ceai sau cafea?

Cafea

Filme sau cărți?

Ambele în egală măsură

Mare sau munte?

Munte, dar uneori îmi place și marea.

Oraș sau sat?

Până anul trecut tânjeam după sat. Acum, cred că sunt mai pregătită pentru oraș.

Caniculă sau ploaie?

Ploaie

Zi sau noapte?

Sunt pasăre de noapte. Am mai mult randament noaptea.


Engineering progress

Enhancing lives