25 ani REHAU Romania


Noi suntem REHAU!

Andra Gheorghe. Regina răbdării.

De 2 ani și 6 luni în REHAU. Building Technology.

Poți să te simți ca acasă la locul de muncă? Atunci când ai parte de colegi ca ai mei, da! Fac parte dintr-o echipă minunată și cred că acesta este secretul.

Să te simți ca acasă nu înseamna că pentru îndeplinirea rolului meu și a responsabilităților zilnice, totul este simplu și ușor. Uneori e nevoie de multă, foarte multă răbdare și negociere internă. Ei bine, aici intervine superputerea mea. Ați ghicit, răbdarea. Nu reușesc întotdeauna să o păstrez la cote optime, dar de cele mai multe ori, mă resetez și simt că pot să duc la bun sfârșit orice proiect, oricât de dificil ar fi acesta. Iar partea cea mai bună este că puterea vine din interior, e nevoie doar să fiu eu însămi! Și, având răbdare, explicând pe îndelete colegilor ce anume trebuie făcut sau ce așteptări am de la ei, vine pe măsură și cooperarea lor.

În timpul liber aleg natura iar dacă este vară, neapărat plaja și marea. Sunt o mare fană a sporturilor extreme, cele pe apă.

De ziua noastră, a tuturor celor din REHAU România imi doresc să ne revedem în curând cu toții, sănătoși fiind, iar companiei, să rămână mereu lider de piață, cel puțin și în următorii 25 de ani!

Andra Gheorge

Engineering progress

Enhancing lives

Maximum cart size of 3 items has been reached!

Your sample cart items:
Type
Decor
Collection