OAMENII REHAU: Dan Drosu

Succesul oricărei inițiative stă în oamenii care lucrează pentru a-i da viață, iar noi, cei de la REHAU România ne dăm seama zi de zi cât adevăr stă în spatele acestor vorbe, căci oamenii noștri ne fac ceea ce suntem – o companie de top pe piața construcțiilor. Vă invităm să descoperiți OAMENII REHAU altfel decât i-ați cunoscut până acum, cu poveștile lor din spatele „scenei profesionale”. Protagonistul „episodului” de astăzi este Dan Drosu - Head of Furniture Solutions REHAU Romania.

Dan Drosu este alături de noi de o bună perioadă de timp. S-au împlinit deja 13 ani de când face parte din familia REHAU și noi nu am putea fi mai recunoscători. Ocupă funcția de Head of Furniture Solutions, însă cariera lui a început ca manager de producție la secția de injecții mase plastice, într-o fabrică de jucării Barbie, unde a rămas timp de 4 ani. Nu a mai încercat și alte domenii, căci și-a găsit vocația din prima încercare. Pune pasiune în tot ceea ce face. În trecut a mai ocupat și funcția de Key Account Manager pentru un producator ambalaje farmaceutice și agrochimice, timp de 2 ani.    

Când era mic, Dan se vedea însă pilot sau parașutist militar. A crescut într-un oraș care dispunea de o bază militară și s-a declarat fascinat de modul în care militarii își desfășurau exercițiile. Cu toate acestea, soarta l-a adus la REHAU, într-un domeniu cu totul diferit de visul din copilărie.

Cea mai amuzantă întâmplare pe care o amintește este momentul în care o colegă de divizie și-a cumpărat un telefon nou și nu i-a intrat în geanta căci era prea mare. Modul în care a reacționat a fost foarte amuzant, pentru că nu știa unde să-l pună.

Vacanțele lui Dan preferate sunt cele de pe plajele din Grecia, căci se declară un admirator incontestabil al lor, fiind și locul unde ar alege să-și petreacă anii de pensie. Este de părere că acolo ar putea afla răspunsul la cea mai importantă întrebare pe care o are: „Cum să fii mereu fericit?”. Dacă ar avea posibilitatea și puterea necesară, ar schimba relațiile între oameni, și le-ar face pe toate  mai „calde”.

„Fiți pozitivi! Există o soluție pentru orice pe lumea asta!”, este mesajul lui Dan pentru colegii săi.

7A8A1288_resize1 - 1100052

ÎNTREBĂRI FULGER


Dacă ai putea lua cina cu o persoană faimoasă, cine ar fi acea persoană? 

Dumnezeu, Nikola Tesla, George Clooney sau Brad Pitt

Câine sau pisică? 

Câine, nu mă apropii de pisică, este „periculoasă”

Ceai sau cafea?

Ceai verde

Filme sau cărți?

Amândouă în aceeași măsură

Mare sau munte?

Munte

Oraș sau sat?

Oraș, pentru că are KFC, Mc’ Donalds și Dristor Kebab

Caniculă sau ploaie?

Ploaia după caniculă

Zi sau noapte?

Noapte, că are din când în când lună plină!


Engineering progress

Enhancing lives

Maximum cart size of 3 items has been reached!

Your sample cart items:
Type
Decor
Collection